Legenda

Aceasta pagina a fost scrisa de Krista, si nu a fost editata Shelley Ensz. Vezi Disclaimer.

Odata, de mult, intr-un sat,undeva in lumea larga, traia un intelept. Batrin de nu-i stia nimeni anii. Stiau doar toti satenii, ca este un intelept. De unde ii venea intelepciunea, nici asta nu stia nimeni. Dar nici nu se mai intreba nimeni. El era acolo, si toti mergeau la el, pentru sfaturi, sau pentru a primi raspunsuri la unele intrebari.

Intr-o zi, la intelept, veni un taran care ii spuse: "Inteleptu-le, ajuta-ma! Mi s-a intimplat un lucru groaznic! Mi-a murit boul pe care il foloseam la arat, iar acum, nu am nici un animal, cu care sa-mi ar ogorul! Nu-i asa ca asta e cel mai groaznic lucru care mi se putea intimpla?"

Batrinul, il privii si raspunse: "Poate da, poate nu."

Se intoarse omul acasa, suparat pentru asa un raspuns scurt si nelamuritor, dar convins, ca orice ar fi insemnat raspunsul batrinului, lui, i se intimplase tot ce era mai rau posibil.

A doua zi, iesind in jurul ograzii, zarii de departe un cal voinic, venind spre ograda lui. Prinse calul, il inhama la plug, si cu veselie isi lucra pamintul. S-a dus inapoi la intelept, sa-i ceara scuze, spunindu-i: "Ai avrut dreptate. Pierzindu-mi boul, n-a fost cel mai groaznic lucru care mi se putea intimpla. Daca nu-mi murea boul, niciodata n-as fi gasit acest cal! De data asta, cred ca esti de acord cu mine, ca mi s-a intimplat cea mai mare bucurie posibila, nu-I asa?"

"Poate da, poate nu," raspunse inteleptul.

Suparat, ca nici de data asta batrinul nu l-a aprobat, taranul pleca spre casa. Dupa o vreme, feciorul lui, isi rupse un picior, si nu-l mai putea ajuta la munca. Taranul gindii atunci ca toata familia va urma sa fie infometata, pentru ca, ramas fara ajutorul feciorului, nu putea culege roadele. Suparat, calca iarasi pragul inteleptului, si-l intreba:

"De unde ai stiut, ca acel cal, nu-mi va fi cea mai mare bucurie? Ca nu ma voi bucura prea mult? Ai avut dreptate iarasi! Fiul meu, nu ma mai poate ajuta, si fara el, nu voi putea culege si pune la adapost mincarea pentru ai mei. Vom flaminzii! Asta, chiar ca este cea mai cumplita intimplare, si cel mai mare ghinion!"

Spre surpriza lui, inteleptul, ii raspunse si de data asta la fel: "Poate da, poate nu."

Infuriat de-a dreptul, se intoarse acasa ca o furtuna, convins fiind, ca batrinul si-a pierdut mintile. Nu se putea ca aceasta sa nu fie cea mai mare nenorocire!

A doua zi, din nu se stie ce pricina, in acea tara izbucnise razboiul. Oamenii regelui umblau sa ia cu arcanul la oaste, toti barbatii tineri. Baiatul taranului, ramase acasa, pentru ca avea piciorul rupt. Daca ar fi plecat, cu siguranta ca ar fi murit in batalie!

Morala? Oare trebuie si o morala?

Poate da, poate nu.